Dubla din final a atacantului palestinian cu cetăţenie suedeză, Assad Al Hamlawi (minutele 88 din penalty şi 90+1) a adus victoria Universităţii Craiova în duelul cu “U” Cluj, scor 2-1 şi a mai liniştit apele în Bănie, înaintea returului cu FK Sarajevo, din Conference League.
Ardelenii au avut 1-0 până pe final, după reuşita din prima repriză a lui Miguel Silva (minutul 32), iar cei 10.000 de spectatori se resemnaseră. Vârful adus pentru 1 milion de euro din Polonia a punctat dintr-un penalty scos tot de el şi apoi a valorificat devierea unui alt atacant nou-venit, Nsimba.

Mirel Rădoi: „O victorie îţi măreşte doza de încredere pentru ce urmează cu Sarajevo şi pentru cele 30 de minute de acolo. Orice eşec, mergeam cu altfel de emoţii la următoarea partidă. Făcusem şi acest plan, în cazul în care pierdem, ce să aducem la nivel de motivaţie, dar era mai greu, dacă am fi pierdut. Din păcate pentru noi, nu am învăţat din ce s-a întâmplat cu FCSB şi ne-am crezut favoriţi. Sarajevo nu este echipă mică, are jucători cu salarii de 25.000 de euro pe lună. Indiferent de adversar, Universitatea Craiova va avea mereu probleme în meciurile internaţionale, pentru că nu am participat de atâţia ani, nu avem un coeficient ca să ne permită să cădem cu echipe slabe. Toată lumea a învăţat să se apere şi să depisteze punctele slabe sau forte ale adversarilor şi singura problemă e cum le aplică jucătorii. După ce s-a întâmplat în primele 60 de minute la Sarajevo, nu am mare încredere pentru ce va urma. Sunt sigur că nici în noaptea asta şi nici mâine noapte nu voi dormi şi nu vreau să fac o declaraţie care poate să-mi aducă o amendă, să declanşeze una dintre clauzele din contract”
UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko – Mogoş (Screciu 71), N. Stevanovic (T. Băluţă 71), Romanchuk – Carlos Mora, A. Creţu (Nsimba 71), Mekvabishvili (Samuel Teles 82), M. Rădulescu – Cicâldău (Houri 46) – Baiaram, Al Hamlawi. ANTRENOR: Mirel Rădoi
U CLUJ: Lefter – Chipciu, D. Codrea, I. Cristea (Artean 46), Miguel Silva – Drammeh, Bic (G. Simion 63), Murgia (D. Nistor 63) – Fabry – Macalou (A. Trică 88), Lukic (M. Thiam 63). ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău.
Arbitru: Marcel Bîrsan



