În 1983, microbiştii craioveni aflaseră povestea unui blat care nu se regăseşte în dezvăluirile securităţii apărute acum.
„A vândut Craiova Maxima lui Dinamo titlul din 1983?” titrează retoric gsp.ro şi, în plus faţă de celebra convorbire telefonică interceptată de securişti între Olivia Ţicleanu şi Marcela Beldeanu, vine cu un interviu luat lui Romeo Paşcu, pe atunci preşedinte al clubului FC Bihor şi „subordonat lui Dinamo, club cu care aveam o relație deosebită. Mă și plăteau în fiecare lună”, adică securist, ce altceva?
Din discuţia dintre doamnele Beldeanu şi Ţicleanu reiese că unii fotbalişti craioveni au vândut două meciuri: la Petroşani (3-1 pentru Jiul) şi, în ultima etapă, meci care pentru Craiova nu mai conta (Dinamo a ieşit campioană cu 3 puncte avans), la Târgovişte (3-2 pentru CS), gazdele fentând retrogradarea. Romeo Paşcu ştia din timp despre vânzarea de la Petroşani.
Cum procedează o echipă dacă n-are ac de cojocul adversarei?
Apoi, îl întreabă reporterul Justin Gafiuc pe Romeo Paşcu: „E un meci din 1979, evocat recent și de Țicleanu, care amintea că, la scurt timp după acea partidă, vreo patru-cinci colegi au venit îmbrăcați cu elegante cojoace tip Alain Delon, la modă în acele vremuri. Se confecționau cojoace bune la Oradea?”
Romeo Paşcu răspunde: „Erau cele mai bune cojoace din România. Probabil că i-am ajutat pe băieți să-și cumpere unele după meci”.
E vorba, fără doar şi poate, despre meciul FC Bihor – U Craiova, 1-0, jucat în returul ediţiei 1978-79, fiindcă-n următoarea ediţie Bihorul n-a mai jucat în A. Atunci, craiovenii au prins cu chiu, cu vai locul 4, cu o singură victorie în deplasare în tot campionatul, reuşită în etapa 33, 1-0 la Târgovişte. (Astfel, Ştiinţa s-a dus în Cupa UEFA şi a bătut-o crunt pe Leeds.) Să vinzi meciuri într-o asemenea situaţie nu pare altceva decât durere-n dos faţă de echipă şi de minunaţii suporteri…
Dar haideţi să întrebăm AI ce era cu acele cojoace, de puteau tenta în asemenea grad un fotbalist care primea salariu de la întreprindere fără să dea pe la serviciu, mai lua indemnizaţie de efort, prime pentru victorii şi se mai îngrijea Corneliu Andrei Stroe şi de nişte bonusuri la negru.
Revenim la ediţia 1982-83. Ar fi fost interesant dacă la telefonul pus sub urmărire al familiei Beldeanu (pentru cititorii tineri şi picaţi din lună: telefonul mobil nu se inventase) s-ar fi purtat discuţii şi despre meciul Craiovei de la Târgu Mureş, din acel retur.
ASA Târgu Mureş – Universitatea Craiova 1-0 (golul l-a dat Boloni, coleg la naţională cu o droaie de olteni), la 23 martie 1983, la fix o săptămână după entuziasmantul retur cu Kaiserslautern. Toată Craiova microbistă a vuit atunci despre alendeloanele luate de craioveni drept pradă de război pierdut. Atunci cică toţi fotbaliştri alb-albaştri, titulari şi rezerve, s-au îmbrăcat în cojoace. Sau aproape toţi, existând dubii în privinţa lui Lung. Păsărilă a apărat ca nebunul. Revenise de curând la naţională (Italia – România, 0-0!), apărase excelent şi cu Fiorentina şi Bordeaux, voia s-o ţină tot aşa. Dar unii spuneau c-a avut şi un alt motiv: n-au găsit mureşenii un cojoc cu mâneci care să-i poată adăposti mâinile şi mai jos de coate. Şi cică-n buzunarul de la piept al cojocului a găsit fiecare craiovean şi zece hârtii de 100. Mai mari nu existau. (Fotografia de mai jos nu e probatorie, a ticluit-o inteligenţa artificială.)
Va să zică, la un salariu mediu de 2.300 (tot de la AI citire), pe un cojoc Alain Delon lung plăteai 5.500 – 8.000. Dar nici măcar AI nu ştie cât costa un cojoc Alain Delon pentru Lung.
