Cu ocazia Zilelor municipiului Slatina, care vor avea loc în week-end-ul 27-29 iunie, 12 personalităţi vor primi titlul de “cetăţean de onoare” al urbei din judeţul Olt, printre aceştia şi trei foşti fotbalişti lansaţi la Slatina, Gică Craioveanu, Claudiu Niculescu şi Ionel Dănciulescu, precum şi mentorul lor, antrenorul care i-a descoperit, Ion Pârvulescu. Acesta din urmă, ajuns la venerabila vârstă de 85 de ani, va da numele unei baze sportive care va fi inaugurată cu acest prilej în oraş.

„Dr. Nicolae Diaconescu – pentru merite profesionale remarcabile în domeniul medical, implicare în dezvoltarea sistemului sanitar local și dedicarea demonstrată în slujba sănătății comunității;
Aurelia Grosu, istoric – pentru activitatea îndelungată de cercetare, promovare și valorificare a patrimoniului istoric, contribuind la păstrarea memoriei culturale locale și naționale;
Laurențiu-Gerard Guțică-Florescu, istoric – pentru contribuțiile valoroase în domeniul istoriei locale, participarea la proiecte educative și culturale, precum și la susținerea identității culturale a Slatinei;
Marin Ionică (post-mortem) – profesor și om politic, pentru rolul său activ în viața educațională și în administrația publică locală, fiind un model de implicare civică și dedicare comunității;
Dumitru Sîrghie – jurnalist, scriitor și promotor cultural, pentru activitatea editorială și jurnalistică în sprijinul culturii locale și pentru promovarea valorilor culturale și spirituale ale municipiului;
Constantin Goanță-Bărbulescu – antreprenor, pentru contribuția semnificativă la dezvoltarea mediului economic și susținerea inițiativelor locale în domeniul afacerilor și al responsabilității sociale;
Federico Cianciosi – antreprenor, pentru consolidarea relațiilor economice internaționale, susținerea investițiilor locale și promovarea municipiului Slatina în cadrul mediului european de afaceri;
Ion Pârvulescu – antrenor, pentru activitatea dedicată formării și performanței sportive, cu un impact direct în promovarea sportului de masă și de performanță în Slatina;
Ionel Dănciulescu – sportiv de performanță, pentru cariera sa națională și internațională în fotbal, contribuind la promovarea valorilor sportive și la imaginea pozitivă a comunității slătinene;
Claudiu Niculescu – sportiv, pentru merite deosebite în activitatea fotbalistică și implicarea în dezvoltarea sportului juvenil și de performanță;
Gheorghe Craioveanu – sportiv, pentru performanțele obținute în sportul de înalt nivel și pentru rolul de ambasador al fotbalului românesc, inclusiv în afara granițelor țării;
Cristina Botez – artist plastic, pentru creațiile artistice valoroase și pentru contribuția esențială la viața cultural-artistică a municipiului, prin participarea la expoziții și proiecte culturale locale și naționale.” este descrierea regăsită în proiectul de hotărâre al Consiliului Local Slatina.
Hagi-Luţu, sărit din schemă de primarul Slatinei
„Gică Craioveanu, Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu, Ovidiu Burcă, Ionuț Luțu și mulți alții – nume care au scris istorie, dar care își amintesc și azi cine le-a oferit primul fluier de început, vor fi prezenți la inaugurarea bazei cu numele domnului profesor” a scris, pe pagina sa de facebook, Mario de Mezzo, primarul Slatinei.
Extrem de activ pe reţelele de socializare, edilul din Slatina l-a menţionat şi pe Ionuţ Luţu printre invitaţi, dar nu l-a trecut şi pe lista celor care vor primi titlul de “cetăţean de onoare”, deşi cel alintat “Hagi-Luţu” ar avea cel puţin acelaşi statut precum ceilalţi jucători onoraţi cu această distincţie.




