Konstantinos Passaris, grecul condamnat la închisoare pe viață după ce în 2001 a ucis prin împușcare doi agenți de pază ai unei case de schimb valutar din București, și încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, rămâne în detenție, după ce Tribunalul Dolj i-a respins definitiv, ieri (13 august), cererea de eliberare condiționată. Grecul, care are la activ 7 omoruri nu mai are dreptul să depună altă cerere de eliberare condiționată până la data de 1 ianuarie 2027.
Profilul unui criminal extrem

Supranumit „Fiara din Balcani”, cetățeanul grec Konstantinos Passaris este unul dintre cei mai violenti și notorii infractori din istoria recentă a României și a Greciei. Trecutul său infracțional este marcat de sânge și evadări spectaculoase.
Înainte de a comite faptele sângeroase care l-au trimis după gratii pe viață în România, Passaris era deja un nume terifiant pe “lista neagră” a autorităților elene, fiind implicat în zeci de fapte penale grave, jafuri armate și ucideri de polițiști.
Un CV criminal internațional și evadări ca în filme
În februarie 2001, Poliția din Atena reușea să-l rețină sub acuzații grele de omor calificat, tentativă de omor și răpire. Însă pentru Passaris instituțiile statului păreau vulnerabile. Acesta a pus la cale o evadare ca în filme: a simulat o criză severă de epilepsie și a fost transportat la spital. Acolo, doi complici de origine română au deschis focul asupra forțelor de ordine, iar Passaris a dispărut după ce a deturnat sub amenințarea armei un autoturism din trafic. În spatele său, în Grecia, lăsase un bilanț terifiant: cinci persoane ucise, printre care și doi polițiști.
Noaptea coșmarului din Piața Romană și preludiul de la Galați
Ajuns în România, grecul și-a continuat periplul infracțional cu aceeași brutalitate extremă. În 13 noiembrie 2001, împreună cu un complice, a atacat casa de schimb valutar „Nova 2000” de pe strada Domnească, rănind casiera și agentul de pază pentru o pradă măruntă. Anchetatorii aveau să stabilească mai târziu că a fost doar antrenamentul pentru tragedia ce avea să urmeze.
În noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2001, aflat sub influența drogurilor și mânat de un impuls absurd de a impresiona o prostituată recent cunoscută, Passaris a intrat într-o casă de schimb valutar din București și i-a ucis cu sânge rece pe cei doi agenți de pază, fugind cu aproximativ 575 de milioane de lei vechi.

Sfârșitul libertății și viața din spatele gratiilor
Poliția Română a declanșat o operațiune de amploare, reușind să-l prindă pe periculosul criminal la doar două zile după dubla crimă din Capitală. Judecat și găsit vinovat, Kostas Passaris a primit condamnarea la închisoare pe viață.
De la momentul încarcerării sale, „Fiara din Balcani” a fost mutat în mod repetat prin penitenciare de maximă siguranță din România (Rahova, Gherla, Arad) din cauza comportamentului său agresiv și a măsurilor drastice de securitate impuse. La PMS Craiova, unde se află acum, grecul a fost implicat într-o serie de incidente, care se pare că atîrnă greu la dosarul de eliberare condiționată. Chiar și după mai bine de două decenii petrecute în spatele gratiilor, Passaris rămâne un simbol al criminalității extreme, instanțele respingându-i constant tentativele de eliberare condiționată.



