Se terminase de mult timpul regulamentar, dar arbitrul gruzin uitase să fluiere. Peste cele 8 minute de prelungire dictate nejustificat, a aşteptat parcă prilejul de a da lovitura decisivă. Şi i s-a ivit. Houri a avut intervenţia neghioabă în careu şi compatriotul lui Anzor ” a pus-o pe var” după consultarea VAR. După ce avea în mână nu doar calificarea, ci şi victoria, după ce nu numai rezultatul său, ci şi ale contracandidatelor la play-off îi erau favorabile, Universitatea Craiova a pierdut totul într-o clipă. În ultima clipă. Şi victoria, şi egalul, şi calificarea, iar celelalte rezultate s-au schimbat in extremis, ca într-un coşmar. Probabil că mulţi fani ai Craiovei se vor fi trezit a doua zi convinşi că echipa este în primăvara europeană şi nu a intervenit niciun Grinch, cu faţa lui Coelho, Rotaru, Houri, Mogoş sau a arbitrului georgian. Eschil, Sofocle nu ar fi putut imagina ceva mai dureros. O tragedie greacă sub Acropole, unde zeii n-au fost nedrepţi, ci de-a dreptul cruzi cu Universitatea Craiova şi fanii săi.
AEK ATENA – UNIVERSITATEA CRAIOVA 3-2
Au marcat: Vida 66, Kutesa 90+8, Jovic 90+12 penalty / Baiaram 29, Cicâldău 59.
AEK ATENA: Strakosha – Rota, Vida, Relvas, Pilios (Penrice 77) – Pineda, R. Marin (Grujic 90+1), Mantalos (Eliasson 64), Pereyra (Kutesa 64) – Koita – Jovic. ANTRENOR: Marko Nikolic
UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Samuel Teles (N. Stevanovic 90+6), Mekvabishvili (Mogoş 90+6), Cicâldău (Houri 80), Bancu – Etim (Carlos Mora 66), Al Hamlawi, Baiaram (Al. Creţu 80). ANTRENOR: Filipe Coelho
Cartonaşe galbene: Vida 5, Kutesa 83, Rota 90+12 / Baiaram 72, Samuel Teles 83, Al. Creţu 90+2, Isenko 90+4, Bancu 90+11
Arbitri: Giorgi Kruashvili – Levan Varamishvili, Giorgi Elikashvili (toţi din Georgia)
Foto: Universitatea Craiova




