Deşi a venit de curând în Bănie, antrenorul portughez Filipe Coelho a bifat victorii în 3 competiţii: Conference League, Superliga şi Cupa României. În aceasta din urmă, succesul a fost net şi conturat devreme, la Ploieşti, pe terenul Petrolului.
Lipsită de aportul suporterilor, care protestează de câţiva ani faţă de noul format al Cupei României şi sabotează meciurile din grupe, Universitatea Craiova a tranşat duelul cu echipa lui “Geană” Neagoe, chiar dacă a schimbat radical formula de bază, din care doar Romanchuk a fost păstrat. Şi ucraineanul a dat startul “pokerului”, dermarcându-se şi marcând inteligent la un corner. Etim Monday a marcat şi Thursday, tocmai în ziua în care a împlinit 27 de ani, celebrând ideal aniversarea, cu gol şi victorie. Nici după pauză gazdele n-au avut replică la avântul oltenilor, care au mai punctat de trei ori, dar numai două goluri au fost validate, ale lui Creţu şi Anzor, în timp ce al lui Fălcuşan, care marcase în premieră pentru Ştiinţa, a fost anulat de VAR.
Deşi are 6 puncte şi golaveraj 8-1 după două runde, Universitatea tot mai are nevoie de un punct pentru a ajunge în sferturile Cupei României, în meciul de acasă cu FCSB, din februarie 2026. Pentru olteni urmează acum derby-ul cu CFR Cluj, de duminică, 7 decembrie, când fanii sunt aşteptaţi să vină la stadion în număr mare şi cu ghetuţe pentru copiii nevoiaşi din Oltenia.
Filipe Coelho: „Încercăm mereu să avem cel mai bun 11 și pentru acest meci așa am crezut că este cel mai bun 11. Am încercat să vorbesc cu toți jucătorii, am înțeles ce-și doresc și asta a fost. Jucătorii muncesc, îi văd la antrenamente și sunt pregătiți. Acum trebuie să ne odihnim, băieții pot să se bucure puțin, pentru că mâine o să plecăm devreme și o să avem și antrenament. Este mult mai bine să fii jucător decât antrenor și să te relaxezi. Nu am timp ca antrenor să mă relaxez, nimeni din staff nu are timp să se relaxeze”.
Petrolul – Universitatea Craiova 0-4
Au marcat: Romanchuk 10, Etim 18, Creţu 57, Mekvabishvili 85.
Petrolul: Bălbărău – Hanca, Guilherme, Onguene, Dumitriu (46, Ricardinho) – Doukansy (46, Dongmo), Boțogan, Tolea (46, Jyry), Dulca (58, Mateiu), Rafinha – Doumtsios (57, Chică-Roșă). Antrenor: Eugen Neagoe.
Universitatea Craiova: L. Popescu – Romanchuk (46, Screciu), Stevanovic, Badelj (74, Fălcușan) – Teles (46, Bancu), Cicâldău (60, Anzor), A. Crețu, F. Ștefan – Houri, Etim, Băsceanu. Antrenor: Filipe Coelho.
Arbitru: Florin Andrei.
Foto: Universitatea Craiova




