luni, noiembrie 9, 2026

După ce i-a solicitat mamei unui fotbalist să-şi „dea colanţii jos” şi „o scenă la duş”, Geolgău a rămas fără job la FRF

Fostul component al Craiovei Maxima, în vârstă de 64 de ani, a fost dat afară de la Federaţie, în urma scandalului sexual în care a fost implicat cu mama unui junior

Share

Fostului component al Craiovei Maxima, Ion „Gheorghiţă” Geolgău, i-a căzut cu tronc mama unui tânăr fotbalist din Cluj şi i-a făcut acesteia avansuri, prin mesaje cu tentă sexuală pe WhatsApp. Cum doamna respectivă n-a ţinut la discreţie şi aceste mesaje au ajuns în presă, fiind publicate de „Gazeta de Cluj”, Federaţia Română de Fotbal, unde năbădăiosul „nea Ghiţu” era angajat, a declanşat o anchetă internă, iar până la finalizarea acesteia, s-a şi despărţit de fostul fotbalist.

În vârstă de 64 de ani, fostul fotbalist, originar din Pieleşti, este căsătorit de zeci de ani cu aceeaşi femeie. După ce fusese scouter la FRF, se ocupa de câţiva ani de organizarea taberelor de vară pentru grupele U13, U12 și U11 de la Federaţie, dar se pare că punea la cale şi altfel de „tabere”, destinate mămicile puştilor tricolori. Rămas fără job la FRF, „Gheorghiţă” dă acum târcoale clubului Universitatea Craiova, unde şi-ar dori să revină, într-o funcţie de conducere sau pe scouting, la academie.

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, Federația Română de Fotbal precizează că, în conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioară și Codul de Etică, aplicabile tuturor angajaților, ancheta internă a fost declanșată la momentul respectiv. Totodată, menționăm că între timp contractul dintre FRF și domnul Ion Geolgău a fost încheiat cu acordul părților. Totuși, ancheta internă este încă în desfășurare, iar concluziile acesteia vor fi anunțate în curând de Federația Română de Fotbal”, a fost răspunsul FRF pentru publicaţia golazo.ro.

Ion Geolgău era considerat unul dintre „Don Juanii” fotbalului românesc în anii 80 şi a avut inclusiv o relaţie cu celebra gimnastă Nadia Comăneci. Chiar dacă n-a fost o idilă mediatizată şi confirmată oficial, ţinând cont de regimul din România din acei ani, „Zeiţa de la Montreal” s-a afişat alături de fotbalistul oltean, inclusiv în vestiarul Craiovei Maxima şi inclusiv Securitatea era la curent cu relaţia celor două vedete.

Mesajele trimise pe WhatsApp de Gheorghiţă Geolgău mamei fotbalistului junior:

„Săptămâna viitoare încep campionatele naționale de elită… cred că vin de joi sau vineri la Cluj… dacă vrei și îți face plăcere, poate ne vedem la o cafea. PS o să stau mai multe zile, cred că plec miercurea viitoare”

„Nu insist, pe cuvânt, nu trebuie să te vezi cu mine din obligație… știu ce spun”

„Ar fi frumos să-ți dai colanții jos, în ritm de muzică… să știi, și eu sunt nebun când sunt astfel de scene”

„Ce s-a întâmplat? te-ai retras? ești pudică?”

„Mi-ar fi plăcut o scenă de la duș cu săpun, mult săpun pe tine. în rest, crede-mă, știu să dezbrac o femeie din priviri”

„Ești o femeie care nu are prejudecăți și îmi place să dialoghez cu tine”

Foto: golazo.ro

Citeste mai mult

Local News