În prima manşă a turului preliminar din CEV Cup, voleibaliştii de la SCM Universitatea Craiova au pierdut în Belgia, scor 3-1, cu formaţia Greenyard Maaseik. Meciul a durat două ore, iar scorul pe seturi a fost: 25-12, 23-25, 25-21, 26-24. Partida din “Steengoed Arena” a fost arbitrată de francezul Sebastien Jacob şi de nemţoaica Jennifer Hesse.
Au jucat pentru SCM Universitatea Craiova: Brzakovic, Sulista, Cuciureanu, Mihalescu, Chirino, Cuk, Baesso şi Kumagai – libero.
Returul va avea loc miercuri, 19 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Polivalentă din Craiova, iar elevii lui Dan Pascu au nevoie de un succes cu 3-1 sau 3-0 pentru a disputa “setul de aur”, în urma căruia s-ar decide echipa calificată.
Dan Pascu: „Am ştiut de la început că jucăm împotriva unei echipe bune, cu jucători de talie. După un început ezitant de meci, mă refer la primul set, echipa a început să joace din ce în ce mai bine şi pe final, s-a văzut, am pierdut setul patru în prelungiri, scor 26-24. Eu cred că acolo, cu ceva mai multă încredere şi cu mai multă atenţie puteam să luăm setul acela şi am fi avut şanse mai mari de a ne califica. Trebuie să remarc totuşi că jucătorii şi-au făcut treaba, au muncit, sunt mulţumit de ei cum au jucat, cum au abordat meciul. Acum trebuie să ne concentrăm pe returul de la Craiova, vom juca la noi, într-o sală total diferită de a lor, şi sunt convins că putem să obţinem o victorie mare, chiar şi o calificare, cu ajutorul publicului. S-a văzut ce frumos au încurajat echipa suporterii belgieni, ce zgomot au făcut şi eu îmi doresc aceeaşi atmosferă la Craiova şi să-i ajutăm pe aceşti băieţi minunaţi”.
Foto: cev.eu






