Pregătirea pentru debutul european din acest sezon n-a fost una reuşită pentru voleibaliştii de la SCM Universitatea Craiova. Lideri ai campionatului, pe care l-au început cu 3 victorii de 3 puncte, băieţii lui Dan Pascu au cedat surprinzător în deplasare cu Unirea Dej, scor 3-2 (23-25, 26-24, 25-21 26-28, 15-11), după două ore și 17 minute de joc, în primul meci din etapa a 4-a a Diviziei A1.
Au jucat în echipa antrenată de Dan Pascu: Brzakovic, Mihălescu, Baesso. Cuk, Silista, Capotă, Silvăşan-Paşca, Chirino, Catrina, Cuciureanu şi Kumagai – libero.
În urma acestei partide, din care a obţinut un singur punct, craiovenii ar putea pierde prima poziţie în clasament până la finalul etapei.
Pentru SCM Universitatea Craiova urmează primul meci european, ce din CEV Cup, cu formaţia belgiană Greenyard Maaseik, în deplasare, miercuri, de la ora 21:30. Returul va avea loc peste o săptămână, în Sala Polivalentă din Bănie.




