A cincea ediție „Best Lips in Town”, by Medlink Center, a adus rafinament, eleganță și frumusețe la La Rocca Hotel Boutique. Craiova a fost, joi seară, capitala frumuseții! Cea de-a cincea ediție a galei „Best Lips in Town”, organizată de clinica Medlink Center, a reunit zeci de invitate, specialiști în estetică și personalități locale, într-o atmosferă spectaculoasă, găzduită de La Rocca Hotel Boutique – una dintre cele mai elegante locații din Bănie.
După o competiție care a adunat peste 150 de participante, dintre care 15 finaliste au ajuns în marea gală, titlul de „Best Lips in Town 2025” a fost câștigat de Mihaela Forghici, iubita jucătorului de fotbal Vladimir Screciu. Ea a fost desemnată de juriu drept femeia cu cele mai frumoase buze din Craiova, impresionând prin naturalețe, rafinament și carismă.
O seară a eleganței absolute
Evenimentul a fost o adevărată celebrare a feminității și a esteticii moderne. Toate invitatele au respectat dress code-ul all black elegant, contribuind la o imagine de ansamblu sofisticată, cu accente glamour.
Atmosfera a fost completată de lumini rafinate, atmosferă caldă, muzică, iar fiecare participantă a fost răsplătită cu premii oferite atât de clinica Medlink Center, cât și de partenerii și sponsorii care au susținut evenimentul.
Echipa de terapeute, inima Medlink
În centrul serii s-a aflat echipa de terapeute Medlink, adevărata inimă a evenimentului. Cu profesionalism și pasiune, acestea au prezentat cele mai noi proceduri estetice, printre care s-a numărat și revoluționarul tratament Morpheus 8, o tehnologie de ultimă generație pentru rejuvenare facială și corporală.
Prezentările live au stârnit admirația publicului, care a descoperit universul Medlink – un spațiu unde frumusețea este cultivată cu grijă, responsabilitate și precizie medicală.

Andreea Curteanu: „Frumusețea începe cu încrederea în tine”
Managerul clinicii, Andreea Curteanu, a transmis un mesaj emoționant participantelor și echipei sale:
„Ne bucurăm că ‘Best Lips in Town’ a devenit o tradiție care inspiră femeile din Craiova să se simtă frumoase și încrezătoare. La Medlink, nu urmărim perfecțiunea artificială, ci armonia și naturalețea — pentru că frumusețea adevărată începe cu încrederea în tine.”
O tradiție a rafinamentului și profesionalismului
Ajunsă la ediția a cincea, „Best Lips in Town” este mai mult decât o competiție de frumusețe – este o celebrare a feminității, a încrederii și a grijii de sine, devenind un reper în domeniul esteticii medicale din Oltenia. Prin evenimentele sale, Medlink Center Craiova ( https://www.clinicamedlink.ro/ ) consolidează o comunitate dedicată frumuseții autentice, îmbinând știința, arta și eleganța într-o experiență unică.



