luni, noiembrie 9, 2026

Scandal de proporţii în Sala Polivalentă, la meciul de futsal România – Ungaria!

România a ratat calificarea la EURO 2026 în faţa Ungariei, dar meciul a început cu incidente provocate de foştii suporteri ai echipei lui Adrian Mititelu

Share

După tragedia din Romaneşti, scandalul s-a mutat în Sala Polivalentă la Craiova, cu prilejul meciului de futsal România – Ungaria. Evenimentul a fost “sold-out”, iar potul era calificarea la EURO 2026, după ce în tur maghiarii câştigaseră cu 3-2. Dar când e vorba de confruntări între români şi unguri, orgoliile sunt exacerbate în tribune, iar miza din teren devine secundară. Aşa s-a întâmplat şi în Bănie, unde limitele au fost depăşite. De la injurii, huiduieli ale imnului rivalilor şi scandări xenofobe şi triviale, s-a ajuns la incidente, fiind implicate cele două galerii, ambele formate din foşti susţinători ai defunctei FCU Craiova.

Meciul începuse ideal pentru tricolori, care aveau 1-0 după 4 minute şi egalaseră astfel scorul la general, dar în tribune a început nebunia. Motivul: pe tabelă era scris Ungaria şi în dreptul gazdelor şi în cel al oasepţilor, fapt perceput de cele două galerii ca un afront maxim, nu ca o simplă eroare. De acolo a început nebunia, bătaia, iar o petardă a explodat în Polivalentă, înainte ca ultraşii să fie evacuaţi.

Cele două echipe au mers şi ele la vestiare şi au revenit pe teren când totul s-a calmat, după o jumătate de oră. În cele din urmă, Craiova nu le-a priit tricolorilor nici ca atmosferă şi nici ca rezultat, fiindcă scorul final a fost 2-2, iar maghiarii sunt cei care se califică la Europeanul de futsal din 2026.

Citeste mai mult

Local News