luni, noiembrie 9, 2026

Smart Pub by Voila – investiția de 2,4 milioane € care transformă malul lacului Preajba în destinație de lifestyle

Cătălin și Livia Stroe au preluat Smart Pub și își propun să îl transforme într-un restaurant a la carte de top, unde brunch-ul are gust de vacanță.

Share

Pe malul lacului Preajba, cu una dintre cele mai frumoase priveliști din Dolj, Smart Pub by Voila începe o nouă poveste. Locația, cunoscută de craioveni de ani buni, a fost preluată de Cătălin și Livia Stroe, care își doresc să o transforme într-unul dintre cele mai bune restaurante a la carte din zonă.

O afacere născută din pasiune și instinct

Cătălin recunoaște că totul a pornit dintr-o dorință simplă: să aibă un loc pe malul apei, unde să poată savura preparatele pe care le iubește – vită și fructe de mare. „Am vrut să mă așez la masă cu foștii proprietari și să aflu cât costă. Mi-au spus 2,4 milioane de euro. Nu am negociat, am bătut palma. Nu aveam banii, dar am făcut credit la bancă, am pus și o parte din ce aveam și am reușit să achit un milion de euro. Restul îl vom plăti în 2026”, povestește acesta cu sinceritate.Decizia a venit din instinct, exact așa cum s-a întâmplat și cu petrecerile de la Voila – Tulum Vibes, unde Livia a reușit să aducă DJ renumiți și să transforme serile de vară într-un adevărat trend în Craiova.

Brunch-ul de duminică – 350 de oameni, muzică și voie bună

De două săptămâni, Smart Pub by Voila a lansat conceptul „New Brunch Era”, iar duminica trecută terasa s-a umplut de energie bună. Peste 350 de persoane au venit să se bucure de mâncare, muzică și socializare, cu lacul Preajba pe fundal. Mesele au fost pline de preparate pentru toate gusturile: sushi, pizza, paste, carne friptă live, plăcinte și pâine scoasă fierbinte din țăst. Atmosfera a fost completată de DJ, cocktailuri colorate și zâmbete – un aer de vacanță la doar câțiva pași de oraș. Un final de brunch ca o sărbătoare

La Smart Pub by Voila, brunch-ul nu e doar despre mâncare, ci despre experiență. Aburii de la paella uriașă se amestecau cu mirosul pastelor flambate direct în roata de parmezan, iar lângă bufetul rece, clătitele și gogoșelele erau servite cu dulceață și ciocolată, spre încântarea celor mici și mari.

Copiii au avut parte de animatori și jocuri, lăsând părinții să se bucure în tihnă de un pahar de prosecco și de muzica bună care a completat întreaga atmosferă. Cu lacul Preajba strălucind în soare și mesele pline de prieteni, brunch-ul de duminică a fost mai mult decât o masă – a fost o sărbătoare a gusturilor și a relaxării, un preview al viitorului pe care familia Stroe îl pregătește pentru Smart Pub. „A fost ca o petrecere mare între prieteni – muzică bună, mâncare delicioasă și oameni relaxați”, povestesc participanții.

Un loc pentru viitor

Cu investiția curajoasă și dorința de a aduce ceva nou, Cătălin și Livia Stroe vor ca Smart Pub by Voila să devină un reper al gastronomiei craiovene și locul unde oamenii se adună pentru a trăi experiențe, nu doar pentru a lua masa. „Mi-am dorit un restaurant pe malul apei și cred că aici avem tot ce ne trebuie ca să-l transformăm într-unul dintre cele mai bune a la carte din Craiova”, spune Cătălin. Iar începutul arată promițător: un pub cu suflet de restaurant, unde brunch-ul se simte ca o vacanță și fiecare vizită e o ocazie de a petrece timp de calitate.

Citeste mai mult

Local News