luni, noiembrie 9, 2026

Mititelu iese din nou din fotbal pe uşa din dos: FCU, exclusă de FRF!

După ce l-a retrogradat în Liga a III-a, din pricina datoriilor neachitate, şi apoi l-a penalizat cu 105 puncte, Federaţia l-a eliminat pe Mititelu, care însă poate ataca decizia

Share

La fel cum s-a întâmplat în 2011, când echipa sa de atunci, FC Universitatea, a fost dezafiliată de Federaţia Română de Fotbal, ulterior intrând şi în faliment, la 14 ani distanţă, Adrian Mititelu iese din nou din fotbal pe uşa din dos.

După ce a retrogradat sportiv în Liga a II-a, anul trecut, iar anul acesta nu a fost înscrisă în eşalonul secund din pricina datoriilor, echipa lui Mititelu, FCU Craiova, a fost exclusă din competiţiile naţionale de FRF, la două etape după ce începuse sezonul în Liga a III-a. Oricum, Mititelu ajunsese la o depunctare de 105 puncte, fiindcă nu-şi plătise foştii colaboratori, aşa încât retrogradarea era inevitabilă la finalul acestui sezon. Şi cum ligile judeţene, a 4-a şi a 5-a, au început deja, actualul sezon este compromis pentru echipa FCU.

„În temeiul art. 85 alin. 1 lit. c din Regulamentul Disciplinar dispune excluderea din toate competițiile în curs și retrogradarea echipei în categoria inferioară a clubului FCU 1948 CRAIOVA FOTBAL CLUB SA”, se arată în comunicatul transmis de FRF. Decizia poate fi atacată totuşi de Mititelu.

Într-o reacţie pentru ProSport, Mititelu a replicat: „E o decizie care nu are nicio valoare juridică. E o decizie dată de niște impostori care au ocupat sediul Federației și pe care o vom ataca în instanță. Instanța o va anula fără probleme, pentru că este un act emanat de o comisie care este în afara legii. Deci, nu am nicio emoție pe termen mediu și lung. Asta nu înseamnă că nu vom mai juca în Liga 3. Decizia e supusă căilor de atac”.

Din fericire pentru el, Mititelu a apucat să-l vândă pe atacantul moldovean Vladislav Blănuţă la Dinamo Kiev, săptămâna trecută, chiar înainte de terminarea perioadei de transferuri. Tranzacţia n-a fost lipsită de năbădăi, vârful care a evoluat pentru naţionala U21 a României având nişte “schelete în debara”, respectiv nişte postări pro-Rusia pe reţelele sale de socializare, care au produs scandal în Ucraina.

Foto: orangesport.ro

Citeste mai mult

Local News