luni, noiembrie 9, 2026

Botoşaniul rămâne “teren minat” pentru Ştiinţa, care aduce un singur punct acasă

Universitatea Craiova a remizat, scor 1-1, în deplasare cu FC Botoşani, dar alb-albaştrii rămân pe primul loc la întreruperea campionatului

Share

Seria de victorii în campionat s-a încheiat la 6, dar parcursul Universităţii Craiova rămâne remarcabil, în ciuda remizei de la Botoşani. Pe un teren unde a câştigat o singură dată în campionat în cele 15 vizite din 2014 încoace, Ştiinţa a apărut din nou într-o altă formulă faţă de cea aliniată în cupele europene, numai Screciu, Romanchuk şi Cicâldău rămânând în primul 11.

Trupa lui Mirel Rădoi a condus cu 1-0, prin reuşita lui Cicâldău, dar s-a văzut egalată de gazde la o gafă a lui Silviu Lung junior, a doua consecutivă în deplasare a portarului veteran, după cea de la Miercurea Ciuc. La întreruperea campionatului pentru meciurile echipelor naţionale, Universitatea Craiova rămâne lider în clasament, cu 20 de puncte, la două puncte de echipa de pe locul secund, Rapid.

Mirel Rădoi: “Nu-mi aduc aminte ce ocazii s avut Botoșani, poate am uitat desfășurarea meciului, nu-mi aduc aminte, în afară de două-trei șuturi la întâmplare. A fost un meci la discreția noastră. Chiar și la acest rezultat, sunt mulțumit, pentru că mă bucură când văd că adversarii joacă la nouă zile și se pun pe jos, trag de timp. Asta înseamnă că se tem de noi. La faza golului, probabil fundaşii au crezut că Silvică va ieși mai repede, au speculat acea fază și au marcat. Nu caut vinovați. Ar fi culmea să fii pe prima poziţie şi să nu fii mulţumit, e început de campionat”.

Alex Cicâldău: “Oboseala a contat mai puțin astăzi, suntem puțin supărați că nu am câștigat. Știam că ne va aștepta o deplasare grea, dar noi jucăm fiecare meci la victorie. Atât fizic, cât și mental, este o pauză binevenită. Am avut o perioadă foarte aglomerată. Mă simt bine fizic și îmi ajut echipa, mai importantă este echipa decât forma mea”

FC BOTOŞANI – UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-1

Au marcat: Ongenda 72 / Cicâldău 63.

FC BOTOŞANI: Anestis – Ilaş, Miron, Charles Petro, Ţigănaşu – Papa M. Bordeianu 46), Aldair Ferreira (Pape Diaw 76) – Cîmpanu (Mitrov 59), Ongenda (Pavlovic 84), Mailat (Bodişteanu 59) – Dumiter. Antrenor: Leo Grozavu

UNIVERSITATEA CRAIOVA: S. Lung jr – Mogoş (Badelj 46), Screciu, Romanchuk – M. Rădulescu (D. Barbu 60), Al. Creţu (Bancu 60), Mekvabishvili, Cicâldău (Baiaram 81), Fl. Ştefan – Houri (T. Băluţă 81), Nsimba. Antrenor: Mirel Rădoi

Arbitru: Adrian Cojocaru.

Foto: Universitatea Craiova

Citeste mai mult

Local News