luni, noiembrie 9, 2026

Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase” a dus folclorul oltenesc pe scena unui prestigios festival din Spania

Ansamblul „Maria Tănase” din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj a reprezentat România la un important festival internațional desfășurat în Castellón de la Plana, Spania.

Share

Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase”, secție a Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, a reprezentat România la Festivalul de Dansuri al Vechii Coroane a Aragonului, desfășurat în Castellón de la Plana, Spania, unde artiștii doljeni au adus în fața publicului internațional autenticitatea tradițiilor și jocurilor populare oltenești.

Timp de trei zile, dansatorii profesioniști coordonați de maestrul coregraf Ionel Garoafă au urcat pe scena festivalului cu spectacole inspirate din patrimoniul tradițional al Olteniei, punând în valoare atât energia dansurilor populare, cât și simbolistica unuia dintre cele mai reprezentative obiceiuri românești – Călușul arhaic.

Momentele artistice susținute de Ansamblul „Maria Tănase”, alături de instrumentiștii care au acompaniat spectacolele, au fost primite cu aplauze și apreciate de spectatorii veniți din mai multe țări participante la evenimentul internațional.

Reprezentanții Consiliul Județean Dolj au transmis că participarea ansamblului la festivalul din Spania face parte din demersurile constante de susținere și promovare a valorilor autentice ale culturii românești peste hotare, dar și de consolidare a imaginii culturale a județului Dolj la nivel internațional.

Prin prezența pe scena festivalului din Castellón de la Plana, Ansamblul de Dans Popular „Maria Tănase” reconfirmă rolul important pe care îl are în păstrarea și promovarea patrimoniului tradițional românesc, ducând mai departe tradițiile Olteniei în fața publicului european.

Citeste mai mult

Local News