Bucureștiul a fost martorul unui nou episod din duelul istoric dintre Dinamo și Universitatea Craiova, într-o manșă de Cupă care a lăsat în urmă mai multe întrebări de ordin estetic decât răspunsuri tactice. La finalul celor 90 de minute, tabela a zâmbit Craiovei, însă jocul „leilor” a părut mai degrabă o pisică ce se strecoară tiptil spre trofeu, departe de răgetul impunător de altădată.
Un joc „chinuit”, dar eficient
De câteva etape încoace, fanii olteni privesc meciurile cu inima strânsă. Spectacolul, acea „Craiova Maxima” care încânta prin posesie și atacuri debordante, pare să fi fost înlocuit de un pragmatism rece și, pe alocuri, îngrijorător. În fața unui Dinamo arțăgos, Universitatea a suferit. Pasele au fost imprecise, creativitatea la mijlocul terenului a lipsit, iar defensiva a tremurat la ocaziile „câinilor”. Este o tendință care se repetă de câteva meciuri: echipa nu mai convinge prin construcție, ci supraviețuiește prin momente individuale sau erori adverse.
Cifrele bat impresia artistică
Deși criticii vorbesc despre o scădere a turației, realitatea brută a clasamentului și a tabloului competițional spune o poveste complet diferită. Craiova lui 2026 pare să fi învățat lecția cea mai dură a fotbalului: nu contează cum joci finala, ci să fii acolo pentru a o câștiga.
Concluzia: marșul spre istorie
Este greu să ceri spectacol când presiunea trofeelor atârnă atât de greu pe umerii jucătorilor. Craiova nu mai „joacă” frumos, dar Craiova câștigă. Această metamorfoză dintr-o echipă boemă într-una cinică este, probabil, ultimul pas necesar pentru a domina fotbalul românesc.
Dacă jocul nu convinge, rezultatele o fac cu vârf și îndesat. Oltenia se pregătește de sărbătoare, pentru că, în ciuda cârcotașilor, tabela arată că „leii” sunt la un pas de a scrie istorie. Finala Cupei este bifată, titlul este în mâinile lor, iar visul dublei coroane este mai aproape ca niciodată.
Când vine vorba de trofee, cine își mai aduce aminte de posesia din minutul 60 dacă la final se desface șampania?
Liviu MATEI
