Ştiinţa a făcut spectacol la ultimul meci din 2025 şi a câştigat cu 5-0 contra celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, terminând anul pe primul loc în clasament. Alb-albaştrii au profitat de faptul că primele trei clasate, Rapid, Botoşani şi Dinamo, s-au împiedicat în runda cu numărul 21 şi le-a depăşit înaintea pauzei de iarnă.
După 35 de ani, de la sezonul în care a cucerit ultimul titlu de campioană, Universitatea Craiova este pe primul loc la întreruperea campionatului.
Oltenii au trecut peste dezamăgirea de la Atena şi s-au dezlănţuit în faţa nou-promovatei, meciul fiind decis încă din prima repriză, în care puştiul David Matei a reuşit o dublă, iar Mora a punctat şi el. După pauză, Assad Al Hamlawi şi-a trecut şi el în cont o doppietta, iar Filipe Coelho şi-a permis să-l debuteze pe Denys Muntean, un jucător de doar 16 ani din academia Ştiinţei.
Filipe Coelho: “Am terminat anul pe primul loc, dar nimeni nu câştigă campionatul în decembrie. Nimeni nu retrogradează în decembrie. Avem respect pentru adversari. Crăciunul ne găseşte fericiţi, dar sunt doar trei puncte, nimic mai mult. Am făcut o treabă bună, nu e uşor. Am jucat multe meciuri în ultima perioadă, am suferit, am şi pierdut, de aceea trebuie să rămânem echilibraţi. Nu suntem în cea mai bună formă, trebuie să continuăm să muncim. Trebuie să mergem acasă şi să ne odihnim. Au fost câteva luni intense, în care s-a muncit mult. Este timpul, în opinia mea, să ne deconectăm puţin de la fotbal şi să pregătim următoarea parte a sezonului. Nsimba este un jucător ca toţi ceilalţi. Nu a jucat azi. Nu contează dacă joacă Nsimba sau altcineva. Nu mă mai întrebaţi de ce nu joacă cineva. Trebuie să pun 11 jucători în teren, iar cei de pe bancă sunt pregătiţi să intre. Pentru mine, toţi jucătorii sunt buni. Sunt foarte fericit pentru echipă. Echipa este cea mai importantă. Golul este rodul muncii unei echipe, nu al individualităţilor. Trebuie să ne propunem lucruri îndrăzneţe. Este fotbal, nu jucăm singuri, avem adversari, iar nimic nu este mai important decât echipa”
UNIVERSITATEA CRAIOVA – CSIKSZEREDA 5-0
Au marcat: David Matei 18, 34, Carlos Mora 40, Al Hamlawi 70, 86,
UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Carlos Mora, D. Matei (Băsceanu 68), Mekvabishvili, Cicâldău (Houri 87), Samuel Teles (Fl. Ştefan 68) – Etim (Denys Muntean 85), Baiaram (Al Hamlawi 46). ANTRENOR: Filipe Coelho
CSIKSZEREDA: E. Pap – Paszka, Palmeş, Celic, Ferenczi – Vereş (Bloj 62), Csuros – Anderson Ceara (Szalay 69), Jebari, Bakos (Toth-Pal 34) – Eppel. ANTRENOR: Robert Ilyeş
Cartonaş roşu: Palmeş 90
Arbitri: George Roman – George Neacşu, Raul Ghiciulescu.
Foto: Universitatea Craiova




