Derby-ul Universitatea Craiova – CFR Cluj va rămâne în memorie prin scorul nedrept înregistrat la finalul unui meci dominat net de Ştiinţa, precum şi prin campania de ajutorare a copiilor nevoiaşi. 25.000 de spectatori au fost prezenţi pe „Ion Oblemenco”, asistenţă înlesnită şi de decizia clubului din Bănie de a lăsa intrarea gratuită, iar unii dintre ei au venit şi cu o plasuţă-cadou pentru puştii cu probleme. Actualii şi foştii jucători ai Craiovei, printre care Mitriţă şi Vătăjelu, s-au implicat şi au donat încălţări pentru copiii nevoiaşi. La pauza meciului, Gaşca Zurli, cea care a demarat proiectul de caritate, a performat un moment artistic pe terenul de joc, cu celebra melodie „Am o căsuţă mică”.
În meci, autobaza lui Pancu a rezistat cu multă şansă la pleiada de ocazii alb-albastre, numai o minge trecând de bravul portar Hindrich. CFR a marcat la singura şansă, una oferită de puştiul David Matei şi speculată de Louis Munteanu, în timp ce Universităţii i-a intrat doar şutul imparabil al lui Tudor Băluţă, deşi au mai fost 7-8 mari oportunităţi, irosite însă, spre disperarea publicului, care a plecat frustrat de la stadion, dar mulţumit de jocul favoriţilor.
Universitatea Craiova rămâne pe locul 4, cu 34 de puncte şi se pregăteşte de partida cu Sparta Praga, în penultima etapă din grupa de Conference League, ultimul meci european de acasă din 2025, programat joi, de la ora 19.45.
Filipe Coelho, antrenor Universitatea Craiova: „Cred că am fost mai buni decât ei și meritam mai mult, este al doilea meci în care portarul advers a fost cel mai bun jucător de pe teren. Problema ar fi dacă nu ne-am crea acele șanse de gol, nu că nu dăm gol. Am făcut un meci bun, dar așa e în fotbal câteodată. Sunt mândru de jucătorii mei. Am încercat să câștigăm, dar câteodată se întâmple și așa. Nu e corect totul în fotbal! Trebuie să ne refacem, să vedem la ce nivel sunt jucătorii și să ne pregătim pentru meciul de joi”.
Daniel Pancu, antrenor CFR Cluj: „Am făcut şi schimbări, ştiam că există dezechilibre la Bancu cu Baiaram, dar jucătorii nu au intrat bine de pe margine. Se vede mâna lui Rădoi, e echipa lui Rădoi, stilul lui Rădoi, nu a altcuiva. Îmi pare rău că a plecat. Am gândit acest meci ca pe o partidă echilibrată, ştiam unde sunt puternici, că vin din zonele laterale. E o echipă care joacă foarte bine om la om, cu jucători la echipele naţionale, avem şi noi. Jucătorii din faţă au mare calitate. Dacă nu realizăm unde suntem, e un pericol retrogradarea. Să ai patru antrenori în trei luni de zile, să îl ai pe Petrescu, pe Mandorlini, pe Hoban sau Rus şi apoi vine Pancu, e greu”
UNIVERSITATEA CRAIOVA – CFR CLUJ 1-1
Au marcat: Tudor Băluţă 37 / Louis Munteanu 52.
UNIVERSITATEA CRAIOVA: Isenko – Romanchuk, Ad. Rus, Screciu (Cicâldău 76) – Samuel Teles, T. Băluţă, Mekvabishvili (Houri 85), Bancu – D. Matei (Băsceanu 85)– Al Hamlawi (Nsimba 60), Baiaram (Etim 76). ANTRENOR: Filipe Coelho
CFR CLUJ: Hindrich – V. Kun (Biliboc 60), Sinyan, M. Ilie, Camora (Aly Abeid 60) – Muhar, Djokovic, Emerllahu (Al. Păun 73) – Cordea, L. Munteanu, Korenica (M. Coco 61). ANTRENOR: Daniel Pancu
Cartonaşe galbene: Nsimba 82 / Hindrich 90+6, Al. Păun 90+7
Arbitri: Szabolcs Kovacs – George Neacşu, Marius Badea
Arbitri VAR: Sorin Costreie – Romică Bîrdeş
Foto: Universitatea Craiova






