luni, noiembrie 9, 2026

„Dar din dar se face rai” – Fanii Ştiinţei intră gratis la meciul cu CFR Cluj şi pot dona încălţăminte nouă pentru copiii nevoiaşi

Campania umanitară „Împreună încălţăm copiii Olteniei” este iniţiată de Fundaţia Zurli şi se desfăşoară în colaborare cu clubul din Bănie, cu prilejul Sărbătorilor

Share

În week-end-ul de Moş Nicolae, suporterii Universităţii Craiova primesc cadou din partea clubului intrarea gratuită la derby-ul cu CFR Cluj, programat duminică, 7 decembrie, de la ora 20.30, pe arena “Ion Oblemenco”. În schimb, fanii sunt invitaţi şi ei să dăruiască, respectiv să doneze încălţăminte nouă de iarnă pentru copiii nevoiaşi din Oltenia. Campania umanitară „Împreună încălţăm copiii Olteniei” este iniţiată de Fundaţia Zurli şi se desfăşoară în colaborare cu clubul din Bănie, cu prilejul Sărbătorilor. Perechile de ghete urmează să fie amplasate de suporterii olteni în locurile special amenajate la porțile de acces.  

Abonaţii clubului din Bănie, în jur de 5.000 de persoane, îşi vor păstra locurile pe stadion, în timp ce la tribuna VIP intrarea se va face prin achiziționarea unui voucher în valoare de 150 RON care poate fi folosit în magazinele clubului.

„Pentru că sărbătorile încep atunci când dăruiești, Universitatea Craiova îți oferă intrare liberă la derby-ul cu CFR Cluj! Bătălia din vârful clasamentului este mai aprigă ca niciodată și duminică, 7 decembrie, de la ora 20:30, primim vizita celor de la CFR Cluj pentru o nouă misiune de 3 puncte. Intrarea este liberă la Peluza Nord, Peluza Sud, Tribuna a II-a și Tribuna I în baza tichetelor cu valoare 0 revendicate fie online (link în comentarii), fie de la punctele noastre de vânzarea tradiționale, limita fiind de 3 bilete/persoană. Accesul la Tribuna VIP se face prin achiziționarea unui voucher în valoare de 150 RON care poate fi folosit în magazinele Științei până la finalul acestui an. Abonații Clubului Universitatea Craiova își păstrează locurile.  

Încălțăm copiii Olteniei. Împreună! Împotriva CFR Cluj, duminică, Știința deschide porțile pentru toți suporterii — intrare liberă, pe baza biletului revendicat online sau de la case. Tot ce cerem în schimb este ceva ce poate schimba o iarnă pentru copiii cu nevoi din Oltenia: o pereche de ghetuțe noi, lăsată în locurile special amenajate la porțile de acces ale „Vulcanului“. Universitatea Craiova și Fundația Zurli le vor duce mai departe copiilor din Oltenia care au cu adevărat nevoie de ele. Noi dăm fotbalul. Voi dați căldura. Împreună dăm speranță!” este anunţul făcut de Universitatea Craiova pe pagina oficială de facebook.

Citeste mai mult

Local News