luni, noiembrie 9, 2026

EXCLUSIVITATE. Psihoterapeutul din Craiova reținut pentru sclavie a “căzut” și cu droguri de risc

Share

Cazul psihoterapeutului craiovean cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova pentru trafic de persoane are în spate povestea șocantă a unei femei transformată fără voia ei în sclav. După perchezițiile făcute la cabinetul tânărului doctor, dar și la domiciliul mamei sale – fost consilier PSD într-o comună din apropierea Craiovei, anchetatorii au adăugat la dosar o nouă acuzație: trafic de droguri de mare risc. Conform unor surse judiciar, acuzatul în vârstă de 31 de ani se numește Daniel Iliuță, fost medic rezident la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova și fost angajat al Sport Club Municipal Craiova.

A transformat un om bolnav în sclav

Ieri dimineață, procurorii DIICOT Craiova și polițiști de la Crimă Organizată au făcut două percheziții domiciliare, în Craiova și Pielești, într-un dosar de trafic de persoane. “Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, în luna septembrie 2023, un suspect, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime (probleme de sănătate şi familiale) a recrutat-o şi adăpostit-o în scopul exploatării prin muncă”, a transmis, miercuri, DIICOT. Conform acelorași surse judiciare, victima este o femeie fără domiciliu din comuna Pielești pe care pshihoterapeutul și familia lui, prin violență psihică, o transformase într-un sclav exploatat prin muncă. Potrivit procurorilor, victima a fost determinată să presteze servicii de curăţenie la domiciliul suspectului şi în locuinţele membrilor familiei acestuia, precum şi în diverse locaţii unde urmau să se organizeze evenimente.

Drogurile de acasă

Percheziția efectuată la locuința mamei sale, proprietate unde, spun vecinii, aveau des loc chefuri la care erau prezenți medici din Craiova, dar și așa zise VIP-uri din lumii mondene, i-a mai adus o acuzație tânărului psihoterapeut: trafic de droguri de risc. În perioada martie 2023 – noiembrie 2025, în baza aceleiași rezoluții infracționale, bărbatul ar fi deținut și oferit alprazolam, un drog de risc, unei persoane aflate în program terapeutic.
Pe parcursul perchezițiilor domiciliare, anchetatorii au descoperit comprimate conținând aceeași substanță activă.

Citeste mai mult

Local News