Pauza competiţională l-a ţinut ocupat cu echipa naţională pe antrenorul Ovidiu Mihăilă, instalat şi selecţioner, şi a neglijat pregătirea Craiovei, iar acest lucru s-a resimţit la primul meci de la reluarea campionatului. Mihăilă a pierdut net duelul cu Florentin Pera, cel căruia i-a luat locul pe banca tehnică a echipei naţionale, Vâlcea câştigând fără drept de apel în Sala Polivalentă din Bănie, scor 32-25, în etapa a 7-a din Liga Florilor.
Nici singura internaţională a Craiovei, Alicia Gogîrlă, nu s-a simţit deloc bine la revenirea la echipa de club, ea nereşind să marcheze vreun gol în derby-ul oltenesc din Polivalentă.
Încurajate de o galerie care a confiscat fondul sonor în Polivalentă, vâlcencele au făcut legea pe teren. De la 7-7, oaspetele au preluat conducerea şi Craiova s-a mai apropiat la un singur gol, 21-22, după care a avut un parţial de 0-4, care a decis jocul.
Doar Francielle Da Rocha şi, parţial, Asli Iskit şi Valy Blazevic au confirmat la SCMU, în timp ce de la vâlcence au strălucit Rebeca Necula, Zschocke şi Ulsaker, dar în general toată echipa a fost în formă.
Au jucat pentru SCM Universitatea Craiova: Rajcic, De Paula – Da Rocha 7 goluri, Asli Iskit 3, Blazevic 3, Paşcan 2, Nikolic 2, Mozes 2, Nosek 2, T. Popescu 1, Mihart 1, Pavicevic 1, Hernandez 1, Gogîrlă.
La SCM Rm. Vâlcea au evoluat: Quiniou, Kelemen – Necula 8, Zschocke 6, Ulsaker 6, Lykkegaard 4, Maidhoff 4, Wollik 2, Lund 1, Florica 1, Ljepoja.
SCM Universitatea Craiova ocupă locul 8, cu 6 puncte după 7 meciuri, în timp ce Vâlcea urcă pe poziţia a patra, cu 8 puncte. Craiovencele joacă în etapa viitoare tot pe teren propriu, miercuri, 5 noiembrie, de la ora 17.30, cu Gloria Bistriţa, echipa care a făcut senzaţie în acest week-end în Champions League, câştigând cu Esbjerg.

Foto: SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal feminin



