luni, noiembrie 9, 2026

Handbalistele Craiovei au jucat hora bucuriei, după succesul dramatic în faţa Rapidului

SCM Universitatea Craiova s-a impus cu 31-29 în duelul cu giuleştencele, din Sala Polivalentă, în etapa a a 5-a a Ligii Florilor

Share

Săptămână fastă pentru echipele de sală ale Craiovei, care au oferit spectacol şi victorii în Sala Polivalentă. După ce baschetbaliştii au depăşit “suta” şi au luat potul cu Sibiul, handbalistele au tranşat partida cu Rapid Bucureşti, una realmente dramatică, scor 31-29.

Publicul a fost entuziast şi a gustat din plin duelul din etapa a 5-a a Ligii Florilor dintre SCM Universitatea Craiova, echipa noului selecţioner al României, Ovidiu Mihăilă, şi Rapid Bucureşti, una dintre reprezentantele României în cupele europene, care are parte însă de un start de campionat ratat, ajungând la 4 eşecuri în 5 meciuri.

Au fost multe răsturnări de scor pe parcursul celor 60 de minute, fiecare echipă oferind, pe rând, impresia că se află la cârma jocului şi îl va tranşa în favoarea ei. Finalul a fost dramatic, aşa cum se întâmplă destul de des în Sala Polivalentă. Craiova a condus cu 29-26 şi părea desprinsă decisiv, dar Rapid s-a apropiat la 30-29, când mai era un minut pe tabelă. Da Rocha a străpuns apărarea oaspetelor şi a obţinut o aruncare de la 7 metri, transformată de Blazevic, iar fetele lui “Coco” Mihăilă au putut ţopăi fericite într-o horă a victoriei care le-a descătuşat. Remarcabilă rămâne prestaţia extremelor Pavicevic şi Mozes, paradele portăriţelor Zoqbi de Paula şi Rajcic, intrarea hotărâtă după pauză a lui Caliskan, precum şi începutul bun de joc al Aliciei Gogîrlă şi al Claudiei Paşcan.

Au jucat pentru SCM Universitatea Craiova: Zoqbi de Paula, Rajcic – Mozes 6 goluri, Pavicevic 6, Da Rocha 5, Gogîrlă 3, Paşcan 3, Caliskan 3, Hernandez 2, Mihart 1, Blazevic 1, Micijevic 1, Nikolic, Bojicic, Nosek.

Trupa lui Ovidiu Mihăilă are 6 puncte, din 3 victorii şi 2 eşecuri, după 5 etape, ocupând locul 6 în clasamentul Ligii Florilor. Pentru SCM Universitatea Craiova urmează cel mai dificil meci al sezonului, duminică, în Sala Apollo din Capitală, de la ora 17.30, contra campioanei, CSM Bucureşti.

Foto: SCM Craiova

Citeste mai mult

Local News