luni, noiembrie 9, 2026

Mihai Rotaru speră “în secret” să dea lovitura cu un brazilian de 19 ani, pe care Universitatea Craiova nici nu l-a prezentat oficial

Ramon Gomes de Lima, un vârf de 19 ani de la clubul din Brazilia, Portuguesa, a semnat un contract pe trei ani, cu opţiune de prelungire, cu clubul din Bănie

Share

Al 16-lea transfer al Universităţii Craiova din acest sezon n-a fost făcut public de către club. Numai că firma de impresariat care-l are sub contract pe jucător, MTA Group, n-a păstrat secretul şi a dezvăluit că gruparea din Bănie l-a achiziţionat pe atacantul brazilian de 19 ani, Ramon Gomes de Lima, de la clubul Portuguesa, afişând şi o forografie a acestuia pe Instagram, cu eşarfa Ştiinţei la gât. Ramon Gomes de Lima a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu Universitatea Craiova, cu opțiune pentru încă unul, până pe 30 iunie 2029.

„Ramon Gomes de Lima a semnat un contract profesionist pe trei ani cu U Craiova, club din Superliga românească, cu opțiunea unui al patrulea an, până la 30 iunie 2029. Acest transfer de succes a fost posibil datorită colaborării partenerilor noștri brazilieni exclusivi, care și-au oferit în mod constant disponibilitatea și expertiza pentru a ne ajuta să atingem această etapă importantă. Mult succes, Ramon, acum marele tău vis te așteaptă” scrie pe pagina de Instagram a firmei de impresariat.

Cel mai probabil, tânărul atacant brazilian va merge “în rodaj” la echipa-satelit a Universităţii Craiova, care evoluează în Liga a III-a şi joacă meciurile de acasă la Caracal.

Citeste mai mult

Local News