Federația Română de Șah, în parteneriat cu Primăria Craiova, organizează sâmbătă și duminică, la Sala Polivalentă, „Craiova Grand Prix”, un turneu internaţional de şah la care vor participa peste 300 de șahiști din 14 țări, fondul de premii fiind de 25.000 de euro. Intrarea este gratuită la competiția din weekend, iar craiovenii pot urmări fiecare partidă din Grand Prix, pe ecrane special amplasate în Sala Polivalentă. Sâmbătă se organizează și un concurs pentru copii, dotat cu premii.
Deschiderea turneului este sâmbătă, la ora 16.30, iar turneul se bucură de participarea marelui maestru internaţional, indianul Viswanathan „Vishy” Anand (55 ani), supranumit „Tigrul din Madras”, de cinci ori campion mondial.
Printre starurile care vor ajunge în Bănie se numără marele maestru mexican de origine peruviană, Jose Eduardo Martinez Alcantara, marele maestru român Liviu Dieter Nisipeanu şi craioveanul David „Ducu” Gavrilescu.

„Craiova Grand Prix Rapid – O finală palpitantă într-un nou oraș gazdă! Marele Premiu Rapid de la Craiova, care va avea loc în perioada 13-14 septembrie, marchează etapa finală a Marelui Premiu al României, aducând seria la o încheiere interesantă într-un oraș gazdă complet nou! Cunoscută pentru istoria sa bogată, cultura vibrantă și atmosfera dinamică, Craiova oferă cadrul perfect pentru un turneu de șah rapid la nivel înalt. Cu o competiție puternică și o comunitate de șah entuziastă, această etapă finală promite să ofere momente de neuitat. Indiferent dacă țintești victoria sau vrei să trăiești Marele Premiu într-o locație proaspătă și incitantă, Craiova este locul perfect pentru a sărbători încheierea Marelui Premiu al României” se specifică pe site-ul oficial al competiţiei.
Precedentele turnee de Grand Prix de anul acesta au avut loc la Bucureşti, Alba Iulia, Braşov şi Arad.
Foto: Primăria Municipiului Craiova



