Cristina Maria Ana Goga, o femeie din Craiova diagnosticată cu una dintre cele mai rare boli din lume – sindromul de pensa aorto-mezenterică – trece printr-o nouă cumpănă. După șapte ani de chin și trei operații nereușite, ea are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală complexă, programată în septembrie 2025, a cărei primă etapă costă 20.000 de euro.
Viața Cristinei s-a schimbat radical în 2018, când, după doi ani de suferință și investigații medicale, a primit un diagnostic extrem de rar – sindromul de pensa aorto-mezenterică. În România sunt înregistrate doar două cazuri.
Din acel moment, a început un drum al suferinței și al speranței. Prima operație a avut loc în noiembrie 2019, la Cluj, unde i s-a efectuat o gastro-entero anastomoză. Recuperarea a fost dificilă și, din păcate, fără rezultate.
În 2023, o nouă intervenție, procedura Strong, a fost realizată la Craiova, însă starea de sănătate a continuat să se înrăutățească. În septembrie 2024, la Spitalul Sanador, medicii au încercat corectarea montajului gastric, folosind 22 de capse metalice. Costul acestei operații a fost de 14.000 de euro, suportat din propriile resurse și cu sprijinul celor apropiați.
Din păcate, nici de această dată situația nu s-a ameliorat: durerile s-au agravat, malnutriția a devenit severă, iar greutatea a scăzut alarmant. În 2025, investigațiile efectuate la Spitalul Ponderas (costând peste 3.000 de euro) au arătat că toate cele trei intervenții chirurgicale anterioare au fost inutile. În plus, au fost descoperite complicații grave: hernie hiatală de grad II, stază biliară importantă, gastropatie de reflux biliar, tulburare de evacuare, ptozarea mai multor organe interne, sindromul ligamentului median arcuat, megadolicocolon și sindromul Ehlers-Danlos hipermobil (hEDS).
Nevoia urgentă de ajutor
În septembrie 2025, Cristina trebuie să fie supusă unei intervenții chirurgicale complexe, prima dintr-o serie de operații necesare pentru a-i salva viața. Costul estimat pentru această etapă este de 20.000 de euro, sumă ce poate crește în funcție de durata spitalizării și tratamentele necesare.
„Orice ajutor financiar este de mare preț, permitându-mi să sper că poate voi reuși să mă vindec”, spune Cristina.
Cum o putem ajuta
Cei care doresc să îi fie alături pot face donații în contul:
IBAN: RO07 BRDE 170S V029 9547 1700
Titular: Goga Cristina Maria Ana
Mesajul Cristinei:
„Au fost ani de suferință, operații și costuri uriașe. Uneori am simțit că nu mai pot, dar lupta pentru viață nu se oprește. Vă rog să mă ajutați să merg mai departe.”



