Un accident rutier s-a produs în această seară, în jurul orei 18.30, pe Bulevardul Tineretului din municipiul Craiova. Polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați imediat și s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.
Din primele verificări, s-a stabilit că un tânăr de 29 de ani, din comuna Argetoaia, sat Leordoasa, la ieșirea din parcarea unui centru comercial, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Valea Stanciului, care circula regulamentar pe Bulevardul Tineretului, dinspre strada George Enescu către Calea Severinului. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a fost proiectat într-o altă mașină parcată regulamentar.

În momentul producerii accidentului, într-unul dintre autoturisme se afla și un bebeluș, care, din fericire, nu a suferit nicio rană.
Șoferul de 19 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.



