luni, noiembrie 9, 2026

Răzbunare (aproape) în oglindă și calificare pentru Universitatea Craiova

Share

Cu mai bine de 40 de ani în urmă, Universitatea Craiova părăsea Cupa UEFA după ce, la Sarajevo, pierdea cu 4-0 în fața lui Zeljeznicear Sarajevo. Și ce frumos visasem atunci după meciul tur; fusese 2-0 pentru noi. Acum, după patru decenii, baieții lui Mirel Radoi i-au razbunat pe Maximi, chiar dacă au prins-o pe FK Sarajevo, nu pe rivala lor din oraș care ne-a bătut măr atunci, cu marele Mehmet Bazdarevici conducător de joc. Iar rezultatele, de atunci și de acum, au fost aproape identice, dar pe dos. Sarajevo a câștigat acasă cu 2-1, dar după ce a avut 2-0, Craiova zdrobindu-i însă pe bosniaci în retur fix cu 4-0, scor de maximă răzbunare.

Cine l-a descoperit pe Isenko

Joi seara, pe Ion Oblemenco, au venit 20 000 de oameni. Au pus presiune pe adversar cum au știut ei mai bine, iar echipa, știind că are un handicap de remontat, dar și grijulie să nu ia gol, a tot încercat în prima repriza să ruleze la siguranță, fără prea multe riscuri. S-a terminat însa 0-0, cu ocazii mai mari ale lor, rezolvate de portarul nostru, Isenko, care, cu siguranță, va ajunge la o echipă mare din campionatele de top ale Europei. Cine i l-a găsit lui Rotaru prin Ukraina chiar merită un premiu.

Pauza e un sfetnic bun

Dacă n-ai fost în vestiarul Universității, e greu de ghicit ce a făcut Rădoi la pauza. Cert e că după revenirea de la cabine, Craiova a pus o presiune imensă pe adversar. Adversar care în tur, s-a văzut, a rezistat la un nivel foarte bun vreo 60 de minute, după care a căzut. Acum, pe Oblemenco, a picat mai repede, imediat după prima repriza, cum a bănuit, probabil, și Rădoi. Cu motoarele turate la maxim în ultimele 45 de minute, Craiova a marcat toate cele patru goluri ale partidei. Venit recent la echipă, palestinianul Al Hamlawi a avut o seară de vis și a înscris de trei ori. A mai marcat și Alex Cicaldau, semn că vechiul și noul conducător de joc al echipei e aproape de a-și atinge potențialul cu care îi obișnuise pe olteni înainte de plecarea la Galatasaray.

Să vină slovacii!

Practic, după o repriză secundă aproape perfectă, și făcându-ne că uităm problemele de la Sarajevo, putem spune că băieții lui Mirel s-au calificat în turul următor al Conference League fără prea mari emoții. Destul de repede, joia viitoare, Craiova va juca acasă prima manșă cu slovacii de la Spartak Trnava. Un adversar, să zicem, cam de același calibru sau poate un pic mai bun ca FK Sarajevo. Calificarea de aseară a fost obținută cu Isenko- Mogoș, Screciu, Romanciuk- C.Mora, T.Băluță, Telles, Bancu- Cicâldău- Al Hamlawi și Baiaram. Au mai intrat Anzor, Crețu, Houri, Badelj și Markovici.

Foto: facebook Universitatea Craiova

Citeste mai mult

Local News