Tribunul a fost la un pas să păţească un alt mare pocinog de pe urma lui Radu Trădătoru
Pe când era mai tinerel, în februarie 1992, Radu Theodoru a candidat la Primăria Capitalei din partea PRM. A câştigat Crin Halaicu, doar nu era să câştige Theodoru. În vara aceluiaşi an a apărut, în tirajul său mamut, Evenimentul zilei. Acolo s-a dus ofiţerul de marină Radu Trădătoru să-l dea în gât pe Vadim: că-i dictator, că-i hrăpăreţ, că li se adresează colaboratorilor, când e cazul, cu „bă generale” (grad pe care Radu Turnătoru încă nu-l avea). Şi-a luat omul arginţii de la Evenimentul şi nu s-a mai auzit de el până-n ziua de azi, când merge pe 200 de ani.
Sigur că Vadim a ripostat: că moş Theodoru e ţicnit, c-a păpat în neştire din banii partidului, că are nevastă rusoaică (afinitatea sa faţă de ruşi iese şi acum la iveală).
Mie atât mi-a trebuit. De multicel coceam planul ăsta. Am compus o poezie adresată infamului trădător Theodoru şi, sub o semnătură oarecare, am trimis-o, dactilografiată la două rânduri şi băgată în plic, la redacţia săptămânalului România Mare. Nu mi-au publicat-o, nu ştiu dacă s-or fi prins au ba. Singura mea parodie pe care n-am reuşit s-o public. Adică-n publicaţia lui Vadim să apară, altundeva n-ar fi avut haz. Poftim:
Moşul corupt
Barcagiu lovit de vâslă ce-ai visat la Primărie,
E plăcut când te cuprinde criza de-oligofrenie?
La aşa partid de seamă, veşnic tânăr şi ferice,
E frumos să faci viraje ca un MIG fără elice
Şi să seci o vistierie, ca să seci cu dânsa crama,
Tolerat de Doinea Cornea şi de Ana Blandiana…
E şi-aşa, nea Theodoare, cam aglomerat oraşul;
Pleacă-n Argeş cu mărfarul şi, de nu te-o prinde naşul,
Umilit când te-i întoarce, ca soldat lăsat la vatră,
La cămin, unde rusoaica, aşteptând, suspină, latră,
Anturajul tău de-o viaţă – vacă, iapă, cal, cămilă –
Va ieşi ţie-nainte şi te va privi cu milă,
Apoi între grajd şi tine va dura pe loc un pod
De-ai să-l treci cu spaima lumii şi privire de nărod,
Iar a doua zi vei zice, jinduind la niscai fân:
– Mor de foame şi n-am poame şi-aş sluji, dar n-am stăpân!
Dacă mi-ar fi ieşit, aş fi devenit celebru pentru cel puţin o zi, că m-aş fi dus drept la Evenimentul zilei să revendic atentatul. De peste o sută de ani nu mai făcuse nimeni asta în presa din România. B.P. Hasdeu era ultimul care izbutise să publice un acrostih.
